“Cand o sa indeplinesc 18 de ani, o sa incep sa ma distrez???
Cand voi ajunge la facultate o sa reusesc sa imi fac noi prieteni??
La 30 de ani o sa fac primul copil. Sau poate la 35?
O sa fiu o mireasa frumoasa, oare??????
Nu port acum rochia buna, ci la o ocazie…”
Asteptam ocazii.
Nascocim pretexte.
Ne ascundem in spatele unor scuze mai mult sau mai putin credibile.“Sunt timid, am dintii strambi, ma balbai. Din aceasta cauza nu am note mai mari!” Dar cum ramane cu oamenii care reusesc in viata si pe care ii admiram, respectam, invidiem, dar nu prea le urmam exemplul pentru ca iata o scuza buna “noi nu suntem ei”.... Oare ei nu au nici un dinte stramb, nici un pic de timiditate, un trecut familial nefavorabil si asa mai departe? “Da, dar ei au ceva ce eu nu am”. Ce sa fie acel dar miraculos, din ceruri coborat, care face ca viata unora sa mearga ca pe roate ?Ce ne tine pe noi, ceilalti, la departare, oftand cu nostalgie la gandul ca “ei sunt si noi nu…”
Scuzele, ne sunt atat de la indemana.
“Natura umana, familia mea, societatea corupta, profa de romana, astrele nefavorabile, americanii, razboiul din Irak, gripa aviara etc. sunt de vina pentru insuccesele mele.”
Suntem permanent in defensiva, cautam explicatii pentru esecuri, asteptari neindeplinite, vise strangulate…Ne scuzam.
De fapt, amanam. Amanam bucuria, amanam emotiile in general, ne e frica sa le dam drumul la lumina, asa ca amanam, din pacate, sa traim. Probabil ca dacă am avea un termen până la care să ne trăim viaţa ar creste şansele sa devenim mai conştienţi de existenţa noastră. Nu ne-am mai pierde timpul impingand evenimentele si emotiile intr-un viitor nedefinit, viitor care se prea poate nici sa nu mai vina pentru unii dintre noi. Viata este scurta si este relativa. Nu avem trecutul, caci s-a scurs deja. Nu avem viitorul, caci e inca „in constructie”. Momentul prezent este tot ce avem.
Ramane sa hotaram ce facem cu el. Il traim sau il aruncam la gunoi?
“Natura umana, familia mea, societatea corupta, profa de romana, astrele nefavorabile, americanii, razboiul din Irak, gripa aviara etc. sunt de vina pentru insuccesele mele.”
Suntem permanent in defensiva, cautam explicatii pentru esecuri, asteptari neindeplinite, vise strangulate…Ne scuzam.
De fapt, amanam. Amanam bucuria, amanam emotiile in general, ne e frica sa le dam drumul la lumina, asa ca amanam, din pacate, sa traim. Probabil ca dacă am avea un termen până la care să ne trăim viaţa ar creste şansele sa devenim mai conştienţi de existenţa noastră. Nu ne-am mai pierde timpul impingand evenimentele si emotiile intr-un viitor nedefinit, viitor care se prea poate nici sa nu mai vina pentru unii dintre noi. Viata este scurta si este relativa. Nu avem trecutul, caci s-a scurs deja. Nu avem viitorul, caci e inca „in constructie”. Momentul prezent este tot ce avem.
Ramane sa hotaram ce facem cu el. Il traim sau il aruncam la gunoi?
"Atat de multe momete pierdute, care inca rascolesc ceva in launtrul ei si ori de cate ori priveste acel album suspina, zambeste, traieste parca in amintire. Se opreste mereu la poza cand arunca o palarie, cand alerga pe plaja, cand dansa printre oameni, cand se fofila langa un zid si se stramba .... suspina mereu la poza unui barbat si tare curios este chipul lui. Din orice unghi l-ai privi, ochii lui se uita fix la ea.....
Si arunca pe jos cu parere de rau cele mai frumoase amintiri.... pleaca trantind usa si regreta acele momente care nu au existat, din teama probabil, prostie adolescentina...
Se opreste la un chiosc plateste pentru o lalea si merge .... se uita la fiecare persoana din jurul ei pana cand, la un moment dat, se opreste. Se intreapta spre el..... agitat si trist .... ii intinde floarea "Du-te dupa ea .... nu pierde acest moment, maine vei regreta!".... Ea stia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ganduri ... bune/rele