miercuri, 16 iulie 2008

Visare....

Iti poti imagina o lume numai a ta, in care sa nu existe reguli, iar totul sa fie precum ai visat, sa inchizi ochii si cand ii deschizi, incet, de teama sa nu dispari, totul sa fie real... o lume in care si cea mai mica aluzie ironica devine un compliment sau in care ura devine iubire???

Acel loc perfect unde te poti "refugia" cand ai probleme, cand vrei sa scapi de ochii lumii. Locul tau, numai al tau...alaturi doar de tine. Eu il numesc locul meu secret in care parca pot zbura , prind aripi printre toate... devin un fluturas.....

Un fir de iarba imi va gadila glezna, o floare imi va incanta privirea, o raza imi va mangaia obrajii, o adiere ma va face sa visez.

Abia astept sa pasesc din nou pe aleea cu parfum, prin randurile de petale...

Visare....

Tindem sa fim copii .... si totusi nu reusim, ne este rusine de noi in ochii altora, "oare ce va spune?" .....

Vreau sa intind mana, sa te privesc in ochi, sa zambim prosteste si sa o luam la fuga.... sa simt valurile cum ma lovesc, sa te privesc si sa visez .... la noi!

O lume perfecta .... fara oameni perfecti!

O dragoste adevarata .... ideal efemer!

Un sarut .... un inceput!

Un zambet ..... "ia-ma de mana"........................




marți, 15 iulie 2008

Momentele noastre.... pierdute fara rost!!!!!


“Cand o sa indeplinesc 18 de ani, o sa incep sa ma distrez???
Cand voi ajunge la facultate o sa reusesc sa imi fac noi prieteni??
La 30 de ani o sa fac primul copil. Sau poate la 35?
O sa fiu o mireasa frumoasa, oare??????
Nu port acum rochia buna, ci la o ocazie…”

Asteptam ocazii.
Nascocim pretexte.
Ne ascundem in spatele unor scuze mai mult sau mai putin credibile.“Sunt timid, am dintii strambi, ma balbai. Din aceasta cauza nu am note mai mari!” Dar cum ramane cu oamenii care reusesc in viata si pe care ii admiram, respectam, invidiem, dar nu prea le urmam exemplul pentru ca iata o scuza buna “noi nu suntem ei”.... Oare ei nu au nici un dinte stramb, nici un pic de timiditate, un trecut familial nefavorabil si asa mai departe? “Da, dar ei au ceva ce eu nu am”. Ce sa fie acel dar miraculos, din ceruri coborat, care face ca viata unora sa mearga ca pe roate ?Ce ne tine pe noi, ceilalti, la departare, oftand cu nostalgie la gandul ca “ei sunt si noi nu…”

Scuzele, ne sunt atat de la indemana.
“Natura umana, familia mea, societatea corupta, profa de romana, astrele nefavorabile, americanii, razboiul din Irak, gripa aviara etc. sunt de vina pentru insuccesele mele.”
Suntem permanent in defensiva, cautam explicatii pentru esecuri, asteptari neindeplinite, vise strangulate…Ne scuzam.
De fapt, amanam. Amanam bucuria, amanam emotiile in general, ne e frica sa le dam drumul la lumina, asa ca amanam, din pacate, sa traim. Probabil ca dacă am avea un termen până la care să ne trăim viaţa ar creste şansele sa devenim mai conştienţi de existenţa noastră. Nu ne-am mai pierde timpul impingand evenimentele si emotiile intr-un viitor nedefinit, viitor care se prea poate nici sa nu mai vina pentru unii dintre noi. Viata este scurta si este relativa. Nu avem trecutul, caci s-a scurs deja. Nu avem viitorul, caci e inca „in constructie”. Momentul prezent este tot ce avem.
Ramane sa hotaram ce facem cu el. Il traim sau il aruncam la gunoi?


"Atat de multe momete pierdute, care inca rascolesc ceva in launtrul ei si ori de cate ori priveste acel album suspina, zambeste, traieste parca in amintire. Se opreste mereu la poza cand arunca o palarie, cand alerga pe plaja, cand dansa printre oameni, cand se fofila langa un zid si se stramba .... suspina mereu la poza unui barbat si tare curios este chipul lui. Din orice unghi l-ai privi, ochii lui se uita fix la ea.....
Si arunca pe jos cu parere de rau cele mai frumoase amintiri.... pleaca trantind usa si regreta acele momente care nu au existat, din teama probabil, prostie adolescentina...
Se opreste la un chiosc plateste pentru o lalea si merge .... se uita la fiecare persoana din jurul ei pana cand, la un moment dat, se opreste. Se intreapta spre el..... agitat si trist .... ii intinde floarea "Du-te dupa ea .... nu pierde acest moment, maine vei regreta!".... Ea stia!

Erou este cel care vrea să fie el însuşi.

Cred ca prima si cea mai importanta iubire din viata unui om ar trebui sa fie el insusi. Daca nu iti acorzi o autentica stima de sine, daca nu te pretuiesti pentru cine esti cu adevarat si incerci sa construiesti o imagine la fel de stabila precum un castel de nisip, risti sa esuezi patetic la prima suflare de vant. Asadar, cu tine trebuie sa incepi. Si nu doar sa tii la tine, ci si sa fii sincer in privinta asta. Iti aduci aminte intrebarea cea mai kitschoasa din copilarie: "Pe cine iubesti mai mult?". Raspunsul "Pe mine" ar fi cel mai rezonabil. De aici incepe "iubirea, fara de care sufletul tau nu poate fi cu adevarat pregatit sa imparta si cu altii."... Nu te grabi sa ma arati pe mine cu degetul drept o insensibila si o egoista pentru ca iti spun asta.S-ar putea ca nici eu sa nu am suficienta iubire de sine ca sa fiu indreptatita sa iti dau tie sfaturi. Dar ia macar pentru o clipa in calcul varianta ca fericirea nu vine din senin, ci se invata. La fel, si iubirea se exerseaza, se constientizeaza, se extinde voluntar asupra cui doresti. De ce n-ai incepe cu tine?
Lasa deoparte vocea constiintei sociale si raspunde azi precum vrea vocea ta interioara.

".......iubeste si iar iubeste!"